Arhive etichetă: menta

Yabrak (Sarmaluțe în foi de viță)

Ingrediente

  • 80 foi de viță proaspete/congelate/conservate
  • 300-350g carne tocată vită/oaie/berbec
  • 2 căni orez cu bob lung
  • 3-4 căței de usturoi pisați
  • 1-2 oase de vită/oaie sau 2 oase cu carne vită/oaie
  • 1-2 lingurițe mentă uscată
  • sucul de la 2 lămâi sau după gust
  • 1-2 linguri sare
  • ½ linguriță piper sau amestecul “7 Pipere” A bido.

Timp de preparare: 240 de minute

  1. Frunzele de viță proaspete se spală bine, se opăresc câteva minute în apă cu sare întorcându-le de pe o parte pe alta până își schimbă culoarea și se scot pe un platou (se opăresc pe rând, câte 10 foi o dată). Dacă folosim frunze congelate sau conservate, acestea se opăresc la fel ca cele proaspete.
  2. Orezul se spală bine în mai multe ape până când ultima apă de spălare rămâne limpede, se lasă la înmuiat pentru 30-40 minute şi apoi se scurge de apă.
  3. Într-un vas se amestecă bine carnea tocată şi orezul cu 3-4 linguri de apă, sare şi piper după gust. Întindem 1-2 linguriţe amestec în mijlocul frunzei, pliem părţile laterale, apoi rulăm. Nu se pune o cantitate prea mare de amestec în interiorul frunzelor de viţă, pentru că orezul se va umfla în timpul fierberii şi frunzele se vor rupe.
  4. Pe fundul unui vas (o oală sau un vas de lut) se pun 2 oase de vită/oaie şi peste ele se aşează circular sărmăluţele sau le legăm în pachete de câte 15 bucăţi. Putem să fierbem doar 50 de sărmăluțe, iar restul se congelează pentru o utilizare ulterioară. Separat se face un amestec din 2 litri de apă sau cât este necesar pentru a umple vasul, 3-4 căţei usturoi pisaţi, 2 linguriţe de mentă, 1 lingură de sare. Se presează sărmăluţele cu o farfurie sau un obiect mai greu ca să nu se ridice în timpul fierberii, apoi se adaugă amestecul de apă, sare, mentă, usturoi şi se lasă la fiert timp de 2-3 ore sau până când frunzele de viţă nu mai sunt tari. Se fierb la foc iute până când dau în clocot, apoi se vor fierbe la foc mic. După o oră de la începutul fierberii se va adăuga şi sucul de la 2 lămâi.
  5. Se servesc cu sos de iaurt, usturoi şi mentă (labneh).

Pont: Se folosesc doar frunze tinere de viţă de vie. Spre deosebire de sarmalele româneşti acestea sunt mult mai subţiri. Vara putem să culegem frunze tinere de viţă de vie pe care le spălăm bine şi le lăsăm o zi la înmuiat în apă cu multă sare sau le opărim până îşi schimbă culoarea, apoi le scurgem de apă şi le punem în pungi la congelator.