Arhive etichetă: shish tawook

Shish Tawook (Frigărui de pui)

Ingrediente pentru 6 frigărui:

  • 3 bucăţi mari piept de pui fără piele şi os
  • ¾ cană iaurt
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 2 linguriţe pastă de tomate
  • 1 lingură rasă boia dulce
  • ½ lingură rasă chili sau boia iute (opţional)
  • 1 linguriţă oregano uscat
  • 1 linguriţă cu vârf usturoi pudră sau 3 căţei usturoi pisaţi
  • 1 linguriţă rasă chimion măcinat
  • ¼ linguriţă scorţişoară
  • 1 lingură sare sau după gust
  • ¼ linguriţă piper negru
  • 2-4 linguriţe suc de lămâie (¼ cană) sau mai puteţi folosi condimente pentru Shish Tawook Abido
  • OPŢIONAL: 2 ardei graşi, 1-2 cepe roşii, pătrunjel tocat (pentru frigărui).

Timp de preparare: marinare 60-240 de minute, gătire 60 de minute

  1. Se taie pieptul de pui în bucăţi (cuburi) de cca. 5cm.
  2. Într-un bol se amestecă iaurtul, uleiul, pasta de tomate şi condimentele; se omogenizează şi în amestecul obţinut se vor pune bucăţile de pui, având grijă să fie uniform acoperite cu acest amestec. Se lăsă 1-4 ore la frigider într-un vas acoperit pentru marinare (ideal ar fi de pe o zi pe alta).
  3. Pe beţişoarele de frigărui se alternează bucăţile de carne cu cele de legume, iar frigăruile obţinute se pun pe grătarul de aragaz bine încins, la foc mediu până se rumenesc bine pe toate părţile sau o altă variantă ar fi să le frigem pe grătar până capătă culoare pe fiecare parte şi apoi le punem în cuptorul preîncălzit pentru încă 10-15 minute. La final tocăm pătrunjel peste ele. Putem face frigăruile fără legume, dar vom tăia pieptul de pui în bucăți mai mari.
  4. Cel mai bine se fac pe grătarul de exterior, cu cărbuni, caz în care frigăruile se întorc pe fiecare parte până capătă o culoare aurie şi nu mai sunt roz la mijloc.

Pont: Este indicat să se folosească frigărui din metal pentru că ele conduc căldura şi astfel carnea nu mai rămâne crudă la mijloc. Pentru ca frigăruile să fie mai fragede, după ce s-au făcut, le aşezăm 8-10 minute într-un vas bine încălzit în prealabil şi acoperim.

Se servesc cu lipie, sos şi legume sub formă de sandviş sau ca atare, cu sos de usturoi, cartofi prăjiţi, diferite salate, murături, legume la grătar. Chimionul nu trebuie confundat cu chimenul, acesta are alt gust spre deosebire de chimen chiar dacă fac parte din aceeaşi familie. Îl putem găsi în supermarket (gama Abido la Carrefour) sau în magazinele arăbeşti/magazinele de condimente.